Bun venit! - Kiállítóház és tanösvény
Kiállítóház és tanösvény
Bun venit!


Horváth BélaUmanitatea, încă de la începuturi, a coexistat în armonie cu natura, chiar daca această relaţie nu a fost mereu perfectă. Dezvoltarea tehnologică a ridicat civilizaţiile la culmi nemaiîntâlnite, iar aceasta a construit un zid înalt între oameni şi natură. Cu toate acestea, oamenii secolului al XXI – lea ar trebui să recunoască, chiar dacă nu mai trăiesc în mijlocul naturii, că acţiunile lor au repercursiuni asupra naturii şi habitatelor naturale, chiar şi asupra climei. Toate acestea vor avea impact, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, asupra vieţii oamenilor. La semnarea tratatului de la Varşovia, statele membre au neglijat educaţia ecologică în detrimentul dezvoltării şi industrializării. Chiar dacă statele din Europa de Vest au cunoscut importanţa educaţiei ecologice cu decenii în urmă, nici în zilele noastre nu se pune accent pe această problemă tot mai importantă.

Chiar dacă în prezent nu se conştientizează atât cât trebuie faptul că educaţia ecologică trebuie să intre în curricula şcolară naţională, chiar dacă nu putem schimba mentalitatea populaţiei mature, totuşi se doreşte o schimbare. O schimbare în care copii, nepoţii noştri să moştenească un mediu şi o lume mai curată, căci toţi ne dorim binele celor pe care îi iubim. Această dorinţă de a face ceva a condus ca Autoritatea Bazinală a Crişurilor şi Primăria comunei Sălacea să creeze două centre prin finanţare din partea Uniunii Europeane, care să ajute la rezolvarea problemelor enumerate mai sus.

Scopul nostru principal este ca, în cadrul proiectului de reabilitare a celor două centre, să arătăm generaţiilor tinere sau celor mature că nu este niciodată prea târziu pentru schimbarea mentalităţii. Umanitatea încă are şansa de a schimba şi repara greşelile comise timp de câteva secole. Caracterul transnaţional al proiectului oferă un exemplu de voinţă comună  de a acţiona în scopul protejării mediului şi doar prin fapte devine posibilă schimbarea.

Site-ul pe care sunt onorat că il vizitaţi este un manifest al credinţei noastre. Sperăm ca informaţiile pe care le v-om pune la dispoziţia dvs. pe site să vă îndemne spre dorinţa de a păstra mediul înconjurător mai curat, întrucât trebuie să ştim cu toţii că, pentru un viitor, mai curat se poate şi trebuie facut ceva!

  Horváth Béla 
primar      

Projektinformációk

Bihar megye

Érszalacs

Gyula